Mi se
trezesc simturile odata cu aparitia soarelui. E ca si cum am asteptat , toata
iarna, implorand putina caldura din partea razelor sale.
Agita-mi
marea vietii, da-mi sens, nu vezi ca te vreau ? Nu vezi ca mi-e dor de tine?
Miroase a
apa sarata, imi simt nisipul printre degete. Inchid ochii. Nu mai am nevoie de
nimic altceva. Tot ce am putut cere vreodata de la viata, se afla pe o plaja
pustie (a se retine, PUSTIE, fara manelisti molfaind la gogosi si muzica de
prost gust, in cazul asta chiar se duce tot farmecu`)
Intotdeauna mi-am auzit glasul sufletului mult mai
bine atunci cand am fost inconjurata de liniste, nu sunt singura,fac pariu. Da,
suntem oameni, avem nevoie de companie, de prieteni, de socializare, ca de aer,
dar trebuie sa recunoastem, si singuratatea are partile ei frumoase. Doar eu si parul meu rosu, proaspat aranjat
pentru marea mea iubita, doar eu si o carte buna, doar eu si sunetul valurilor,
DOAR EU.
Nu tine de egoism, iubesc oamenii (bine, nu pe toti ,
cum e vorba aia, multi sunt in viata pentru ca e ilegal sa ucizi) , dar de “vindecat”te “vindeci”singur, sfaturile si
umarul bland al prietenei poate doar sa te aline(si ii multumesc noua vieti
pentru asta ) , insa ai nevoie sa te regasesti, sa te inventezi , sa te
reinventezi, sa inveti din nou sa zambesti, ai curaj copilule, si nu te grabi,
marea are rabdare.
No comments:
Post a Comment