Ti-aduci aminte cand asteptai tramvaiul pe marginea peronului ca sa ajungi la concert ? Cand ti-ai ars fruntea cu placa de par Fix in ziua in care trebuia sa te vezi cu idolul tau ? Sau ziua in care ai cerut primul tau autograf, si in loc sa intrebi in engleza cum ti-ai scris pe biletel, ai dat-o pe spaniola ?
Faptul ca imi aduc aminte toate astea, denota ca inca nu m-a lovit boala aceea de memorie, am uitat cum ii zice..:)))), dar si felul si modul in care privesc toate aceste aventuri, parca din alta viata, mi se pare tare ciudatel el asa. Mai lipseste un balansoar, si ceva de crosetat, si ma pot apuca de povestit lejer.
Le-am facut pe toate, am facut insolatii, am vorbit prostii, am umblat cu bursa de la facultate prin tot Bucurestiul prin zone dubioase ( pe vremea aceea 1000 de lei insemna nitica Avere), am vazut marea la ore tarzii si dis de dimineata, mi-am turnat cafea fierbinte direct pe mana in loc sa nimeresc termosul, si atunci am realizat, hei, trebuie sa bei o cafea ca sa iti poti face cafeaua in mod corespunzator, am pierdut, am castigat si am mentinut prietenii frumoase. Dar o inteleg perfect pe biata Edith, care zicea ca elle ne regrete Rien. Cam asa si eu. Le-as lua de la capat, si ma gandesc ca da, as lua aceleasi decizii tampite, si mi-as folosi tot acelasi numar de neuroni, pentru ca ei m-au adus unde sunt astazi, si sunt BINE :).
Trebuie sa treci prin rau ca sa observi binele, dar nici prea mult bine nu face bine, ca vei uita ca poti fi si rau ;). Gaseste un echilibru si iti va fi foarte bine.
